Despre carte: 1998 / Se pare că lectura acestei cărți va fi cea mai eficientă pentru matematicieni, în special pentru specialiștii în topologie. Cartea este suprasaturată cu aluzii matematice și numeroase variații pe tema transformărilor spațiale. Nu este prea exagerat să spunem că cartea lui Deleuze este dedicată matematicii baroce, și anume calculului diferențial, care a fost inventat de Leibniz. Este versiunea leibniziană, și nu newtoniană, a calculului infinitezimal care este impregnată cu un spirit baroc cu totul special. Barocul este interpretat de Deleuze ca o anumită funcție operațională, sau o trăsătură caracteristică, constând în producerea neîncetată a pliurilor, în acumularea, creșterea, transformarea lor, în aspirația lor la infinit. Pliul nesfârșit format în acest fel (imaginea scoarței cerebrale crescând la proporții gigantice se sugerează imediat) are, parcă, două laturi sau două etaje - pliuri de materie și pliuri în suflet. Masele grele de pliuri materiale sunt îngrămădite sub influența forțelor externe și apoi organizate într-un sistem armonios în funcție de curbele interne ale sufletului. Descartes a folosit un principiu complet diferit de montaj: pentru el, materia este caracterizată de extensie rectilinie, iar sufletul este caracterizat de „dreptate”, îndreptând orice „înclinații” mentale.".